Al Wahda, echipa antrenată de Laurențiu Reghcampf, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Hatta Club, în etapa a 16-a din campionatul Emiratelor Arabe Unite, și a devenit lider.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de atacantul argentinian Sebastian Tagliabue, în minutul 72, din lovitură de la 11 metri. Gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 75, după eliminarea lui Fernando Gabriel, pentru cumul de cartonașe galbene.
În urma acestui succes, echipa lui Reghecampf a acumulat 36 de puncte și a urcat pe primul loc, la un punct avans de Al Ain, care nu și-a jucat meciul de etapă. Hatta ocupă poziția a noua, cu 13 puncte.
Al Wahda este neînvinsă de 15 meciuri în toate competițiile. Ultima înfrângere suferită de echipa lui Reghecampf a avut loc pe 4 noiembrie anul trecut, scor 0-1, pe teren propriu, în fața principalei contracandidate la titlu, Al Ain, în etapa a șaptea de campionat.
Pentru Al Wahda urmează meciul cu Al Ahli Dubai, fosta echipă a lui Cosmin Olăroiu, partidă programată pe 23 februarie, în etapa a 17-a din campionatul Emiratelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER